• Workflow

N-as putea sustine ca am atins nirvana din acest punct de vedere (mai sunt cateva aspecte pe care ar trebui sa le rezolv), dar voi povesti mai jos putin despre modul in care imi organizez workflow-ul si arhivarea pe calculator a fotografiilor.

Pentru fiecare proiect am un folder cu numele: “AN.LUNA.ZI – Nume Proiect”. Doua sub-foldere ‘Lab’ si ‘Delivery’/'Finals’. Toate raw-urile copiate in sub-folderul ‘Raw’ din ‘Lab’ si importate in Lightroom cu tagging reprezentativ. Cate un catalog Lightroom pentru fiecare luna a anului. Daca stiu ca voi avea nevoie de editari masive in Lightroom voi alege optiunea de Previews 1:1. Importarea va dura mai mult dar apoi editarea va fi mult mai rapida.

De ce Lightroom? Pentru ca usureaza intreg procesul de editare si selectare a fotografiilor chiar daca nu este CEL mai bun exportator de raw-uri. Intotdeauna soft-urile proprietare producatorilor de camere foto vor obtine cele mai performante rezultate cand vine vorba de extragere de informatii dintr-un raw, dar workflow-ul extrem de facil din Lightroom si gama extrem de larga de editari posibile l-a facut alegerea mea pentru exportatul raw-urilor.

Urmeaza prima selectia pentru care folosesc feature-ul de rating oferit de Lightroom:
- o steluta pentru cadre ratate, expuse prost, teste, incercari, greseli etc
- doua stelute pentru cadre de genul ‘making of’, ‘funny’
- trei stelute pentru cadre care trec de prima selectie dar e de lucru pe ele
- patru stelute cadre bune/reusite
- cinci stelute pentru ‘capodopere’.

Deci “cinci stelute” apar cam de doua ori pe an, in rest, e o masa mare de ‘trei’ si din cand in cand ‘patru’! :D

A doua selectie are loc doar pe cadrele din categoria ‘trei’. Sunt analizate mai in detaliu si sunt avansate la ‘patru’ sau degradate la ‘unu’.

In final, cadrele cu ‘unu’ sunt sterse iar cele cu ‘patru’ sunt editate si exportate.

Exporturile ajung in Photoshop pentru alte editari, in functie de proiect: corectii de perspectiva, conversii alb-negru, cropuri, corectii de piele sau orice mai trebuie procesat la ele. Urmeaza o selectie finala intre cadrele asemanatoare iar cele finale ajung in folderul Finals care contine doua sub-foldere: Print si Web.

Cand totul e terminat la un proiect, folderul e mutat pe un harddisk extern si backed-up pe un dvd. Daca stie cineva un utilitar usor de folosit care sa creeze un rezumat cu thumbnails pentru fiecare dvd arhivat, ii voi ramane recunoscator.

• Procesari

Probabil ca vrand nevrand, tot se va ajunge la acest subiect dezbatut si razdezbatut, asa ca, cel mai bine ar fi sa scapam de el acum, ca sa ne putem vedea de treaba in continuare: Ce inseamna “prea mult photoshop”?

Varianta scurta? Nu exista raspuns la aceasta intrebare.

Varianta lunga? Veti putea gasi pe internet pareri si dezbateri care nu se mai termina niciodata. De la puritani inraiti pana la libertini extremi, toata gama are reprezentati.

Varianta mea? In functie de tipul de fotografie abordat si scopul ei, pot trece de la “cat mai putin posibil sau deloc” pentru sa zicem, fotoreportaj, mergand pana la “oricat isi doreste autorul” pentru fotografia de arta. Etalonul pe care-l aplic pentru lucrarile mele? Oricat, cat timp nu devine PREA evident. Voi incerca sa postez pe viitor niste editari in Photoshop destul de extreme, as spune eu, dar atata timp cat privitorului nu ii este EVIDENT faptul ca ’s-a intervenit’ nu vad de ce ar fi comentarii.

Intrebarea pe care o aud destul de des: “Aceasta fotografie a fost editata in Photoshop?” devine redundanta in conditiile in care ati citit despre workflow-ul de mai sus. Realizarea unei fotografii nu se incheie cu o apasare pe declansator, nici acum, nici in trecut. Pe vremuri ea trebuia developata intr-un laborator, acum ea trebuie developata pe calculator. N-am auzit pe nimeni sa intrebe: “Aceasta fotografie e developata?” “Pei, te uiti la ea, nu? Normal ca a fost developata!”

Eu nu vad nici o glorie la sintagma “fotografie needitata”. Doar lene, comoditate sau lipsa de respect!

Happy Photoshoping! :b

Putina matamatica inainte sa intram in problema: un jpg contine pixeli. Fiecare pixel este caracterizat de trei valori RGB, intre 0 si 255 pentru fiecare culoare (rosu, verde, albastru). Din combinatia celor trei se obtine culoarea finala a pixelului respectiv. 16 milioane si ceva de variante posibile pentru culoarea unui pixel. Deci, fiecare pixel are o componenta “rosie” in el. Valabil si pentru celelalte doua culori.

Acum, sa zicem ca formam o imagine monocroma. Pentru fiecare pixel avem nevoie de o singura valoare intre 0 si 255, corespunzatoare unei nuante de gri (0 = negru; 255 = alb) si folosim pentru aceste valori, valorile pixelilor dintr-o fotografie corespunzatoare canalului rosu. Vom obtine o imagine grayscale (alb-negru) care va reprezenta luminanta canalului rosu a unei fotografii color. In traducere libera: unde pixelii fotografiei color contineau mult rosu in imaginea alb-negru vom avea nuante de gri deschise, spre alb. (Exemplu: pielea va fi alba, cerul va fi negru). Pe canalul verde, plantele vor fi albe, iar pe cel albastru, pielea va fi mai inchisa, cerul va fi mai deschis etc.

Inainte sa fac o conversie alb-negru, intotdeauna ma uit sa vad cum arata cele trei grayscale-uri ale imaginii? De ce? Pentru ca voi vedea ce elemente ies in evidenta sau sunt estompate pe fiecare canal si pot hotara cu aproximatie care din cele trei componente va avea o pondere mai mare in conversia finala.

Astfel, toolul principal pe care il folosesc pentru conversii alb-negru este Channel Mixer. Acesta permite realizarea unui “mix” intre luminantele celor trei canale in proportii configurabile. Mai departe nu am o reteta prestabilita, joaca din cele trei reglaje da pana la urma o conversie interesanta. In timp, veti ajunge sa stiti aproximativ dinainte de a converti, care canal va fi preponderent intr-o conversie. Mai sus sunt patru exemple de conversii diferite. Diferentele pot fi subtile dar de multe ori conteaza. Orientativ, la final, suma celor trei valori ar trebui sa fie in jurul lui 100.

CS4 aduce un ajustment nou si anume “Black & White”. Acesta ofera o “segmentare” mai puternica pe componente cromatice (este de fapt acelasi meniu de conversie adoptat din Lightroom sau Camera Raw), dar datorita tipurilor de fotografii pe care le abordez uzual, acesta optiune de conversie nu mi se potriveste. Va puteti juca cu el in acelasi mod ca si cu  Channel Mixer-ul si mai mult ca sigur va fi pe placul multora dintre voi.

Happy photoshoping! :b

Tot ce-a trebuit sa fac a fost sa ma asigur ca avem tot ce ne trebuie la capitolul tehnico-logistic de la scule la man-power. Sedinta era planificata initial cu doua modele, dar una din ele s-a ratacit, vorba aia “una am pierdut-o si una s-a stricat”. Asa ca am ramas cu un singur model si cu o gramada de concepte in aer. Eh, n-au intrat zilele in sac. La treaba!

Pentru a beneficia de dof-ul laptos al lui 135mm @ f2, in lumina directa a soarelui si a flashurilor, un ND de 3 trepte a picat ca o manusa, pentru a putea tine timpii de expunere sub 1/250s.

Am ales locatia pentru aspectul deosebit al pamantului crapat de pe fundul lacului secat si scara pe care am avut-o cu noi, multumita lui Radu ne-a salvat. Este putin ciudat sa fotografiezi de sus in jos, dar folosind un teleobiectiv, se mai aplatizeaza planurile.

Fotografii de: Alina Vasilescu. Making of-uri: myself. Echipa: Andi Popescu, Radu Grindei, Ovi Ciba. Multumim lui Andi pentru lumini si lui Radu pentru transport.

_

]]> http://www.alecugrigore.ro/blog/2009/11/fashion-funpischia/feed/ 3 http://www.alecugrigore.ro/blog/2009/10/portrete-pe-fundal-alb/ http://www.alecugrigore.ro/blog/2009/10/portrete-pe-fundal-alb/#comments Tue, 27 Oct 2009 00:08:24 +0000 Alecu http://www.alecugrigore.ro/blog/?p=359 Specific: Una din cele mai tinere si dinamice echipe de web-developeri din Timisoara au avut nevoie de fotografii pentru site-ul propriu de prezentare. Portrete simple, pe fundal alb, pentru a le usura lor munca la layout-ul site-ului.

Provocari: Tema mi se pare extrem de plictisitoare si fada. Un portret pe fundal alb are sanse maxime sa fie tern si sters. Cerintele specifice ale lucrarii m-au impiedicat sa folosesc orice fel de umbre, degradeuri sau culoare pe fundal. Trebuia ca portretele sa aiba ‘volum’ si ‘pop’ cu tot cu aceste restrictii.

Solutii:
Am ales sa pozez fiecare membru al echipei separat, urmand ca ei sa fie alaturati la post-procesare, din urmatoarele considerente:

1. Iluminare perfecta pe fiecare, schema de iluminare s-ar fi complicat mult daca ii pozam impreuna
2. Posibilitatea de a lucra cu fiecare membru in parte la expresii, atitudini. Este extrem de dificil sa obtii ‘look’-ul pe care ti-l doresti in acelasi cadru, de la toti trei (mai ales ca nu vorbim aici de modele profesioniste)
3. Diminuarea diferentelor extreme de talie dintre ei, care ar putea duce la discutii viitoare sau ar putea proiecta o imagine ne-unitara
4. Daca in timp, un membru nou se alatura echipei sau un membru al echipei pleaca sau este inlocuit, este foarte usor de modificat imaginea site-ului

Mai jos este un exemplu cu toti trei pozati in acealasi cadru:

iar aici unul compus din trei fotografii:

Am atasat aici si psd-ul in caz ca vreti sa va mai jucati cu cei trei pe layere si masti.

Schema de iluminare a fost destul de complicata, cu trei lumini (daca aveam patru, probabil ca le foloseam pe toate patru). Una a fost plasata overhead si a fost orientata spre fundal printr-o umbrela alba cu unicul scop de a ‘arde’ complet fundalul. Un efect secundar ar fi faptul ca o cantitate de lumina se mai reflecta din fundal si face contur pe subiect, dar putina. Doua softboxuri strip au fost plasate in plan cu subiectul pentru a nu aplatiza lumina prin crearea de umbre pe fata si pe haine.

Este foarte important sa reusesti sa creezi o atmosfera destinsa, mai ales daca trebuie fotografiati oameni care nu sunt obisnuiti sa fie in centrul atentiei. Pe vremea suprematiei filmului, in prima ora de pozat, fotografii experimentati nu puneau film in aparat, fara sa-i spuna modelului si trageau cu unicul scop de a destinde modelul. Digitalul rezolva aceasta problema, dar nu va asteptati la rezultate in 5 minute, vorbiti cu persoana si faceti poze la inceput doar pentru a o destinde. Aratati-i cate o poza din cand in cand, va primi incredere atat in sine cat si in voi.

“Fixarea” obiectivelor

Cand lucrati in sedinte foto organizate, folositi cat se poate de mult obiective fixe. Daca nu aveti unul, cumparati-va. Pe ce focala? Greu de dat un verdict clar. Depinde mult de genul abordat si de stilul personal. 24mm, 35mm, 50mm, 85mm, 135mm, 200mm, oricare optiuni viabile in functie de ce vreti/va place sa faceti.
De ce? Primul argumentul ar fi caltiatatea optica (nu mai detaliez) si al doilea ar fi ca folosirea unui obiectiv fix si a unui trepied va va face mai atenti la compozitie si incadrare, va va scuti de multa munca mai tarziu si va produce un numar mai mare de cadre bune. Pe langa stabilitate, trepiedul asigura si repetabilitatea cadrului, in special cand lucrati cu lumini si faceti teste sau experimentati.

Lumina moale = lumina glamour

Tema sedintei din care vedeti aici cateva imagini a fost: glamour cu o singura sursa de lumina. Am folosit un head de 420W cu un softbox de 90×60cm (pentru a crea lumina ‘moale’ specifica genului), inclinat la 45 de grade, din lateral.

Softboxul e plast astfel pentru a crea umbre ‘moi’ pe fata si volum prin umbrele pe care le lasa pe fundal. Lumina de modelare joaca un rol vital aici pentru ca te poti invarti cu sursa de lumina in jurul modelului pentru a vedea de unde creaza efectul cel mai placut.

Beer boom

Aici e un exemplu clasic de lumina soft de sus. Cadrul este tras cu 50mm, de pe trepied pentru ca am urmarit in special plasarea fotoliului in centrul cadrului. Folosirea unei telecomenzi este de asemenea recomandata pentru ca ’scoate’ fotograful din spatele aparatului si permite o interactiune mai buna cu modelul. De foarte multe ori conteaza contactul vizual model-fotograf, acesta devenind mai mult decat ‘o voce din spatele aparatului’. Strategia poate sa aiba si efecte neplacute, daca priveam cadrul alaturat prin vizor poate observam ca tocul pantofului stang este taiat.

Am ales aceasta locatie in special datorita texturii tapetului asa incat am acordat o grija deosebita luminarii lui. Un softbox plasat vertical in apropierea unui fundal va crea un degradeu fin de lumina pe acesta. Se pot crea efecte interesante din aceasta joaca de lumina.

Lumina de sus este una din preferatele mele. Dura, moale, nu conteaza, de sus sa fie. Evident, un ‘boom’ mi-a fost devreme pe lista de cumparaturi. Dar l-am folosit foarte rar din doua motive: se manevreaza foarte greu si inspira neincredere si discomfort modelelor care trebuiau sa pozeze sub el.  Si pentru ca un alt boom mai solid ar fi foarte greu si foarte scump, am optat pentru versiunea de boom” cu comanda” vocala. Acesta se manevreaza foarte usor si de multe ori ajuta la destinderea modelelor. Costa doar cate o bere.