-

-

-

-

-

• Workflow

N-as putea sustine ca am atins nirvana din acest punct de vedere (mai sunt cateva aspecte pe care ar trebui sa le rezolv), dar voi povesti mai jos putin despre modul in care imi organizez workflow-ul si arhivarea pe calculator a fotografiilor.

Pentru fiecare proiect am un folder cu numele: “AN.LUNA.ZI – Nume Proiect”. Doua sub-foldere ‘Lab’ si ‘Delivery’/'Finals’. Toate raw-urile copiate in sub-folderul ‘Raw’ din ‘Lab’ si importate in Lightroom cu tagging reprezentativ. Cate un catalog Lightroom pentru fiecare luna a anului. Daca stiu ca voi avea nevoie de editari masive in Lightroom voi alege optiunea de Previews 1:1. Importarea va dura mai mult dar apoi editarea va fi mult mai rapida.

De ce Lightroom? Pentru ca usureaza intreg procesul de editare si selectare a fotografiilor chiar daca nu este CEL mai bun exportator de raw-uri. Intotdeauna soft-urile proprietare producatorilor de camere foto vor obtine cele mai performante rezultate cand vine vorba de extragere de informatii dintr-un raw, dar workflow-ul extrem de facil din Lightroom si gama extrem de larga de editari posibile l-a facut alegerea mea pentru exportatul raw-urilor.

Urmeaza prima selectia pentru care folosesc feature-ul de rating oferit de Lightroom:
- o steluta pentru cadre ratate, expuse prost, teste, incercari, greseli etc
- doua stelute pentru cadre de genul ‘making of’, ‘funny’
- trei stelute pentru cadre care trec de prima selectie dar e de lucru pe ele
- patru stelute cadre bune/reusite
- cinci stelute pentru ‘capodopere’.

Deci “cinci stelute” apar cam de doua ori pe an, in rest, e o masa mare de ‘trei’ si din cand in cand ‘patru’! :D

A doua selectie are loc doar pe cadrele din categoria ‘trei’. Sunt analizate mai in detaliu si sunt avansate la ‘patru’ sau degradate la ‘unu’.

In final, cadrele cu ‘unu’ sunt sterse iar cele cu ‘patru’ sunt editate si exportate.

Exporturile ajung in Photoshop pentru alte editari, in functie de proiect: corectii de perspectiva, conversii alb-negru, cropuri, corectii de piele sau orice mai trebuie procesat la ele. Urmeaza o selectie finala intre cadrele asemanatoare iar cele finale ajung in folderul Finals care contine doua sub-foldere: Print si Web.

Cand totul e terminat la un proiect, folderul e mutat pe un harddisk extern si backed-up pe un dvd. Daca stie cineva un utilitar usor de folosit care sa creeze un rezumat cu thumbnails pentru fiecare dvd arhivat, ii voi ramane recunoscator.

• Procesari

Probabil ca vrand nevrand, tot se va ajunge la acest subiect dezbatut si razdezbatut, asa ca, cel mai bine ar fi sa scapam de el acum, ca sa ne putem vedea de treaba in continuare: Ce inseamna “prea mult photoshop”?

Varianta scurta? Nu exista raspuns la aceasta intrebare.

Varianta lunga? Veti putea gasi pe internet pareri si dezbateri care nu se mai termina niciodata. De la puritani inraiti pana la libertini extremi, toata gama are reprezentati.

Varianta mea? In functie de tipul de fotografie abordat si scopul ei, pot trece de la “cat mai putin posibil sau deloc” pentru sa zicem, fotoreportaj, mergand pana la “oricat isi doreste autorul” pentru fotografia de arta. Etalonul pe care-l aplic pentru lucrarile mele? Oricat, cat timp nu devine PREA evident. Voi incerca sa postez pe viitor niste editari in Photoshop destul de extreme, as spune eu, dar atata timp cat privitorului nu ii este EVIDENT faptul ca ’s-a intervenit’ nu vad de ce ar fi comentarii.

Intrebarea pe care o aud destul de des: “Aceasta fotografie a fost editata in Photoshop?” devine redundanta in conditiile in care ati citit despre workflow-ul de mai sus. Realizarea unei fotografii nu se incheie cu o apasare pe declansator, nici acum, nici in trecut. Pe vremuri ea trebuia developata intr-un laborator, acum ea trebuie developata pe calculator. N-am auzit pe nimeni sa intrebe: “Aceasta fotografie e developata?” “Pei, te uiti la ea, nu? Normal ca a fost developata!”

Eu nu vad nici o glorie la sintagma “fotografie needitata”. Doar lene, comoditate sau lipsa de respect!

Happy Photoshoping! :b

Tot ce-a trebuit sa fac a fost sa ma asigur ca avem tot ce ne trebuie la capitolul tehnico-logistic de la scule la man-power. Sedinta era planificata initial cu doua modele, dar una din ele s-a ratacit, vorba aia “una am pierdut-o si una s-a stricat”. Asa ca am ramas cu un singur model si cu o gramada de concepte in aer. Eh, n-au intrat zilele in sac. La treaba!

Pentru a beneficia de dof-ul laptos al lui 135mm @ f2, in lumina directa a soarelui si a flashurilor, un ND de 3 trepte a picat ca o manusa, pentru a putea tine timpii de expunere sub 1/250s.

Am ales locatia pentru aspectul deosebit al pamantului crapat de pe fundul lacului secat si scara pe care am avut-o cu noi, multumita lui Radu ne-a salvat. Este putin ciudat sa fotografiezi de sus in jos, dar folosind un teleobiectiv, se mai aplatizeaza planurile.

Fotografii de: Alina Vasilescu. Making of-uri: myself. Echipa: Andi Popescu, Radu Grindei, Ovi Ciba. Multumim lui Andi pentru lumini si lui Radu pentru transport.

_

]]> http://www.alecugrigore.ro/blog/2009/11/fashion-funpischia/feed/ 3 http://www.alecugrigore.ro/blog/2009/10/to-blenda-or-not-to-blenda/ http://www.alecugrigore.ro/blog/2009/10/to-blenda-or-not-to-blenda/#comments Wed, 14 Oct 2009 19:37:13 +0000 Alecu http://www.alecugrigore.ro/blog/?p=292 O zi insorita va va scuti de multe ori de nevoia de a folosi alte surse de lumina in afara soarelui. Imaginile de alaturi sunt realizate folosind doar o blenda. Si soarele, evident, pe care l-am pacalit sa ne dea lumina de contur. Pentru a obtine acest lucru trebuie doar sa va plasati cu soarele aproximativ in fata voastra (in spatele modelului) si sa plasati o blenda din lateral (undeva intre 45 si 90 de grade).

Blendele functioneaza dupa principiul: “cu cat mai mari, cu atat mai bine” si daca s-ar putea sa fie si ovala, cu atat mai bine. Depasiti cat mai rapid faza “parasolar de masina” desi poate functiona ca solutie de urgenta si investiti 30 de euro intr-o blenda ovala, cat mai mare.

Un lens lung ajuta pentru a obtine acest “look”, pentru aceste sample-uri am folosit 135mm la f2 pentru o separatie puternica a modelului de fundal si pentru acel bokeh laptos, dar un 70-200 cu f2.8 sau chiar f4 s-ar descurca de minune cu acest job. Teoretic, cu orice peste 50mm ar trebui sa va descurcati cu brio, dar din ce am vazut, in acest gen de fotografie multa lume prefera obiective cat mai lungi pentru o aplatizare cat mai puternica a planurilor dar si o separatie drastica a subiectului de fundal. Nu uitati de 85mm daca sunteti in cautarea unul obiectiv pentru aceste gen de fotografie.

Expunerea va va ajuta de asemenea la realizarea unei separari de fundal. Plasati modelul in umbra, folositi blenda pentru a da lumina de “fill” si expuneti pentru piele. Fundalul va fi la cel putin doua stopuri mai jos.

Pe scurt:
Avantaje blenda:
- cost mic fata de orice blituri
- usoara, transport facil
- lumina cu ‘look’ si ‘feeling’ natural

Dezavantaje blenda:
- dependenta de vreme/soare
- necesita un asistent sau un stativ
- incomod de folosit cateodata
- nescalabila precis

“Fixarea” obiectivelor

Cand lucrati in sedinte foto organizate, folositi cat se poate de mult obiective fixe. Daca nu aveti unul, cumparati-va. Pe ce focala? Greu de dat un verdict clar. Depinde mult de genul abordat si de stilul personal. 24mm, 35mm, 50mm, 85mm, 135mm, 200mm, oricare optiuni viabile in functie de ce vreti/va place sa faceti.
De ce? Primul argumentul ar fi caltiatatea optica (nu mai detaliez) si al doilea ar fi ca folosirea unui obiectiv fix si a unui trepied va va face mai atenti la compozitie si incadrare, va va scuti de multa munca mai tarziu si va produce un numar mai mare de cadre bune. Pe langa stabilitate, trepiedul asigura si repetabilitatea cadrului, in special cand lucrati cu lumini si faceti teste sau experimentati.

Lumina moale = lumina glamour

Tema sedintei din care vedeti aici cateva imagini a fost: glamour cu o singura sursa de lumina. Am folosit un head de 420W cu un softbox de 90×60cm (pentru a crea lumina ‘moale’ specifica genului), inclinat la 45 de grade, din lateral.

Softboxul e plast astfel pentru a crea umbre ‘moi’ pe fata si volum prin umbrele pe care le lasa pe fundal. Lumina de modelare joaca un rol vital aici pentru ca te poti invarti cu sursa de lumina in jurul modelului pentru a vedea de unde creaza efectul cel mai placut.

Beer boom

Aici e un exemplu clasic de lumina soft de sus. Cadrul este tras cu 50mm, de pe trepied pentru ca am urmarit in special plasarea fotoliului in centrul cadrului. Folosirea unei telecomenzi este de asemenea recomandata pentru ca ’scoate’ fotograful din spatele aparatului si permite o interactiune mai buna cu modelul. De foarte multe ori conteaza contactul vizual model-fotograf, acesta devenind mai mult decat ‘o voce din spatele aparatului’. Strategia poate sa aiba si efecte neplacute, daca priveam cadrul alaturat prin vizor poate observam ca tocul pantofului stang este taiat.

Am ales aceasta locatie in special datorita texturii tapetului asa incat am acordat o grija deosebita luminarii lui. Un softbox plasat vertical in apropierea unui fundal va crea un degradeu fin de lumina pe acesta. Se pot crea efecte interesante din aceasta joaca de lumina.

Lumina de sus este una din preferatele mele. Dura, moale, nu conteaza, de sus sa fie. Evident, un ‘boom’ mi-a fost devreme pe lista de cumparaturi. Dar l-am folosit foarte rar din doua motive: se manevreaza foarte greu si inspira neincredere si discomfort modelelor care trebuiau sa pozeze sub el.  Si pentru ca un alt boom mai solid ar fi foarte greu si foarte scump, am optat pentru versiunea de boom” cu comanda” vocala. Acesta se manevreaza foarte usor si de multe ori ajuta la destinderea modelelor. Costa doar cate o bere.